Povestea 321sport

În 2015 am creat comunitatea de alergare 321sport, cu scopul de a încuraja oamenii să alerge într-un mediu în care ei să se simtă susținuți pe tot parcursul efortului și în care orice participant să se simtă binevenit și acceptat.

În cei peste 7 ani de activitate, ne-am ghidat după un set de valori care unesc oameni de toate vârstele și categoriile sociale: educația prin sport, responsabilitatea, respectul, prietenia și incluziunea socială. Acestea sunt valorile care au definit 321sport ca lider de opinie în sportul dedicat amatorilor din România.

La început, eram doar o mână de oameni care alergam împreună, neștiind cât de departe putem duce acest proiect. În prezent, 321sport este cea mai mare comunitate de alergători amatori din românia. Găzduim anual peste 100 de alergări de grup, competiții sportive, evenimente caritabile și culturale și creăm concepte inedite de running. Toate acestea aduc împreună constant peste 15.000 de alergători.

Povestea #MyBloodIsGold

Prima donare de sânge a comunității 321sport a fost în noiembrie 2015, la câteva zile de la tragedia de la Colectiv. Atunci, medicii lansau mai mult ca oricând mesaje cu privire la lipsa de sânge din spitale. De atunci am organizat zeci de acțiuni de donare, timp în care sute de alergători s-au alăturat demersului nostru de a salva vieți.

Povestea #MyBloodIsGold a culminat odată cu acțiunea de donare din decembrie 2021, când inițiativa începută în 2015 a devenit prima campanie națională de donare de sânge dedicată tuturor alergătorilor și suporterilor alergării.

Campania din 2021 a fost un adevărat succes! Ne-am unit forțele cu 225 de alergători din întreaga țară, care au donat sânge la toate centrele de transfuzie din România, iar împreună am colectat 101.25 litri de sânge, echivalentul a 675 de vieți salvate.

#MyBloodIsGold 2022

Am spus-o de multe ori! Alergarea nu este un simplu sport, e o direcție în care oameni diferiți, cu o pasiune comună se regăsesc, se unesc și contribuie la o lume mai bună.

Cât despre impactul comunităților de running în societate, el nu se rezumă doar la „a face sport împreună”. Este mult mai mult de atât! Iar campania națională #MyBloodIsGold este un exemplu concret în acest sens. Împreună suntem mai puternici și reușim să facem diferența într-o țară în care lipsurile sunt la ordinea zilei.

#MyBloodIsGold este o ocazie prin care alegem să acționăm ca și comunitate, ca și întreg.

Și indiferent ce formă are pasiunea oamenilor pentru alergare sau care este locul lor în lumea alergării, pe toți ne definește un singur cuvânt: „împreună”!

LITRI DONAȚI

103,5 litri

VIEȚI SALVATE

690 de vieți

Povestea mascotei #MyBloodIsGold

Ea este Goldye, mascota #MyBloodIsGold, iar cea mai mare pasiune a ei este să alerge și să ajute oamenii.

La prima vedere, Goldye pare a fi un iepuraș, însă, dacă privim mai atent, ne dăm seama că, de fapt, ea este o pungă de transfuzie.

Pasiunea sa pentru alergare este puțin atipică deoarece Goldye nu aleargă pentru performanță și rezultate, ci face asta pentru a salva vieți.

Chiar dacă zâmbetul ei este atât de larg, sufletul său este gol, la propriu, iar asta se datorează numărului scăzut de donatori și lipsei constante de sânge din spitalele din România.

Pentru ca sufletul său să nu mai fie gol, e nevoie de cel puțin 300 de donatori care să doneze sânge în perioada campaniei #MyBloodIsGold. Așadar, fiecare om care se va înscrie în campanie și va dona sânge în intervalul 5-19 decembrie, va simboliza o picătură imaginară de sânge, care împreună cu toate celelalte picături (toți ceilalți donatori) din campanie, vor umple „sufletul” mascotei.

Cu ajutorul nostru, Goldye va putea transforma sângele nostru în „aur” pentru cei care se luptă între viață și moarte.

Așadar, fie că ești liderul unei comunități, alergător amator sau profesionist, organizator de competiții, lider de opinie, influencer, susținător al fenomenului etc, vrem ca anul acesta să ne unim forțele, iar împreună să-i umplem „sufletul” lui Goldye!

Scopul este ca împreună cu mascota #MyBloodIsGold să transformăm sângele nostru în „aur”, iar astfel, să le oferim celor aflați la nevoie o resursă vitală, ce nu poate fi cumpărată sau substituită!

Cum te poți alătura campaniei?

Campania #MyBloodIsGold este destinată tuturor alergătorilor din România sau oamenilor care sprijină fenomenul alergării! Tot ce trebuie să faci este să te înscrii în formularul campaniei (vezi mai jos) și să donezi sânge. Durează câteva minute să schimbi destinul cuiva, iar printr-o singură donare salvezi 3 vieți!

Perioada campaniei de donare: 5-19 decembrie 2022

Care sunt condițiile de admisibilitate la donarea de sange?

Donarea de sânge poate fi făcută de orice persoană majoră care îndeplinește o serie de criterii de eligibilitate. Conform Institutului Național de Hematologie Transfuzională, condițiile de admisibilitate sunt mai jos (informații preluate de pe site-ul oficial al instituției).

Donatorul de sânge este orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţa în România, în deplină stare de sănătate, care se supune regulilor prelevării de sânge total şi componente sanguine de origine umană.

Pentru a deveni donator de sânge, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  • vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
  • greutatea cuprinsă între 50 și 100 kg (femeile), 60 și 110 kg (bărbații)
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3–6 luni
  • puls regulat, 60-100 bătăi/minut
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
  • să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele 6 luni
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
  • să nu se consume grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
  • persoana doritoare să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine

Înainte de a dona:

  • Dimineaţa înainte de recoltare puteţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe.
  • Nu fumați înainte şi după donare cu o oră.
  • Odihniți-vă bine în noaptea de dinaintea donării.

Află pe site-ul INHT mai multe detalii, inclusiv criteriile de excludere permanentă & temporară. Mai multe detalii aici.

Harta centrelor de donare din țară

Donarea se poate face oriunde în România. Există cel puțin un centru de donare în fiecare județ. Pentru a consulta harta centrelor de donare, accesați acest link: https://www.donare-sange.ro/centre

Kit-ul donatorului

Pentru primii 300 de donatori înscriși în campanie, noi vom expedia un kit al donatorului #MyBloodIsGold constând în multe lucruri grozave prin care să arătați întregii lumi că sunteți donatori de sânge sau pur și simplu, care să vă aducă aminte că gestul vostru a făcut diferența în viața și în familia cuiva.

Vom reveni în curând cu detalii complete despre ce va conține acest kit, însă vă asigurăm că am pus mult suflet și energie pentru a pregăti ceva cu adevărat special pentru cei care aleg să devină eroi. Realizarea acestui kit este posibilă cu ajutorul sponsorilor acestei campanii (pe care îi puteți descoperi puțin mai jos), care sprijină donarea voluntară de sânge și alergătorii care decid să își transforme sângele în aur.

Pentru a primi kit-ul donatorului trebuie să donați sânge, apoi să completați acest formular în care va trebui să faceți dovada donării (în carnetul donatorului se aplică un sticker cu numărul donării, alături de data donării, îi faceți o poză și uploadați în formular):

Dă de veste pe social media!

Am fi tare recunoscători dacă ne-ai ajuta să transmitem mesajul mai departe!

Fie că faci o postare pe contul tău de social media despre asta, fie că povestești unor prieteni despre inițiativa #MyBloodIsGold și îi convingi să doneze sau să dea la rândul lui mesajul mai departe, ești un adevărat exemplu, iar noi tare îți mulțumim!

Folosește hashtag-ul #MyBloodIsGold, iar noi o să-ți dăm repost pe pagina 321sport pentru a încuraja cât mai mulți oameni să doneze. Un simplu gest, poate face diferența pe patul de spital!

Proiect prezentat de
Susținut de
Comunitățile de alergare, competițiile de profil și liderii de opinie care ne susțin proiectul
Partener media

Emia este o companie cu o cultură antreprenorială, care funcționează asemenea unui hub IT multidisciplinar, având ca domeniu principal de activitate dezvoltarea soluțiilor integrate pentru online marketing. Business-ul Emia se bazează pe scripturi și algoritmi, infrastructură IT și soluții tehnologice, activând în exclusivitate pe piața internațională. O echipă aflată într-o continuă expansiune, Emia este formată în prezent din peste 100 de minți sclipitoare, care împart aceleași valori: performanță, spirit de echipă, proactivitate și determinare.

Motto-ul Emia este: „We work together. We grow together”.

Pe lângă atracția pentru domeniul IT, în echipa Emia se regăsesc personalități diverse (colegi pasionați de artă, muzicieni, compozitori, terapeuți, bicicliști, maratoniști etc). Preocupările diferite îi apropie, oferindu-le posibilitatea de a împărtăși experiențele lor, descoperind împreună interese comune, la care nu s-ar fi gândit niciodată. Discutând despre pasiunile lor, despre ceea ce le place să facă în afara job-ului, reușesc să devină mai mult decât colegi, să devină chiar prieteni.

#EveryMondayIsAwesome #BeAwesome #awesometeam #emiateam #weworktogheter #wegrowtogheter #joinEmia

Descoperă job-urile disponibile la Emia și alătură-te echipei!